S-a cerut autentificarea prezentului înscris:

 

Termeni şi Condiţii Campanie „Esselte +Leitz Sustenabilitate + MaiMultVerde

 

 

ART. 1. ORGANIZATORUL CAMPANIEI

 

1.1. Campania promoțională „Esselte +Leitz Sustenabilitate + MaiMultVerde”(denumită în continuare ”Campania”) este organizată de S.C. Esselte Sales S.R.L. (denumit în continuare ”Organizatorul”), cu sediul social în Bucureşti, Str. Gheorghe Ţiţeica, nr. 121C, Mezanin, 020295, Sectorul 2, cod unic de înregistrare RO 24115202, număr de ordine în Registrul Comerţului J40/11331/2008, înregistrată la Autoritatea Naţională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal în baza certificării numărul 20493/2011, prin reprezentant legal Alexandru Parvanescu.


Date de contact : 021.242.40.70 şi/sau romania@acco.com .


1.2. Campania se va desfăşura conform prevederilor prezentului Regulament oficial întocmit de Organizator (denumit în continuare ”Regulamentul”), care este obligatoriu pentru toţi Participanţii.


1.3. Campania se va desfăşura în perioada 1 Martie 2024 – 30 Mai 2024, pe întreg teritoriul României.

 

 

ART. 2. TEMEIUL LEGAL

 

2.1. Campania se desfășoară în conformitate cu prevederile Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor pe piață, așa cum a fost modificată ulterior și a Legii nr. 677 din 21 noiembrie 2001 pentru protecția persoanelor cu privire la prelucrarea datelor cu caracter personal și libera circulație a acestor date, așa cum a fost modificată ulterior.

 

 

ART. 3. ARIA DE DESFĂȘURARE A CAMPANIEI

 

3.1. Campania este organizată și se desfășoară pe întreg teritoriul României în conformitate cu prevederile prezentului Regulament, prin intermediul paginii web https://www.esselte.com/ro-ro/promotions/mai-mult-verde.

 

 

ART. 4. PERIOADA DE DESFĂȘURARE A CAMPANIEI

 

4.1. Campania va începe în data de 1 Martie 2024, de la ora 12:00, ora României, și se va derula zilnic până pe data de 30 Mai 2024, ora 23:59, ora României.

 

 

 

 

ART. 5. DREPTUL DE PARTICIPARE

 

5.1. Nu sunt eligibili pentru a participa la Campanie angajaţii S.C. Esselte Sales S.R.L. şi Partenerii lor direcţi (Distribuitori Autorizaţi Esselte), și nici membrii familiilor tuturor acestora sau rudele de până la gradul 2 ale tuturor celor de mai sus (soț/soție, părinte/copil, frate/soră, bunic/nepot).

 

5.2. La Campanie pot participa toate persoanele fizice cetățeni români, cu vârsta peste 18 ani, împliniți la data începerii Campaniei, și cu domiciliul/reședința în România pe toată perioada de desfășurare a campaniei promoționale (denumite în continuare ”Participanți”).

 

5.3. Participantul la concurs (care va fi acelaşi cu persoana care completează Formularul de participare pe website-ul https://www.esselte.com/ro-ro/promotions/mai-mult-verde ) va fi declarat câştigător şi nu firma în numele căreia s-a făcut achiziţia produselor (dacă este cazul). Pentru identificarea sa, la înscrierea în concurs, Participantul va completa pe Formularul on-line de participare corect şi complet datele personale (nume, prenume şi CNP), precum şi datele de contact (e-mail, adresă şi număr de telefon).

 

5.4. Participarea la această Campanie implică cunoașterea și acceptarea integrală, expresă și neechivocă a prezentului Regulament.

 

5.5. Orice încercare de fraudare a concursului de către participanţii care urmăresc să îşi sporească artificial şansele de câştig va fi sancţionată prin înlăturarea lor din concurs.  În acest sens, Organizatorul își rezervă dreptul de a solicita participantului dovada achiziției produselor.

 

5.6. Persoanele participante la Campanie se pot înscrie de mai multe ori, folosind datele reale și corecte de identificare, putand revendica mai multe premii. 

 

5.7. În cazul în care, în urma verificărilor efectuate de către Organizator, se constată faptul că în procesul de participare nu a fost respectat prezentul Regulament, Organizatorul își rezervă dreptul de a retrage Participanților premiul obținut ca rezultat al unor astfel de activități. 

 

 

ART. 6. MECANISMUL DE DESFĂȘURARE A CAMPANIEI

 

6.1. Mecanismul Campaniei promoționale implică achiziționarea produselor promoționale și revendicarea premiilor puse la dispoziție de către Organizator in urma completarii formularului on-line.

 

6.2. Pentru a participa la Campanie, utilizatorii trebuie să cumpere produsele Esselte si Leitz promoționale. Participanții vor achiziționa produsele promoționale respective și se vor înregistra on-line pentru a încărca dovada de achiziție și pentru a putea sa-și revendice premiul/premiile oferite de Organizator.

6.3. Pentru a se înregistra, Participanții vor accesa pagina de campanie https://www.esselte.com/ro-ro/promotions/mai-mult-verde , vor completa Formularul de participare și vor introduce în sistemul on-line dovada de achiziție a produselor promoționale pe care le-au achiziționat.

 

6.4. Produsele Esselte incluse în Campania promoțională fac parte din gama Sustenabilitate. Aici se adauga si produsele Leitz Recycle, Lista completă a produselor Esselte si Leitz participante la Campania promoțională este disponibilă pe website-ul dedicat Campaniei, https://www.esselte.com/ro-ro/promotions/mai-mult-verde sau poate fi solicitată Organizatorului pe adresa de e-mail romania@acco.com .

 

6.5. Mecanism final, pentru client:

 

Cumpără produse Esselte si Leitz aflate în campanie, iar noi plantăm copaci în colaborare cu asociația Mai Mult Verde.

a. Cumperi produse Esselte si Leitz în valoare de minim 500 RON

b. Te înregistrezi și încarci dovada pe : https://www.esselte.com/ro-ro/promotions/mai-mult-verde

c. Vei primi întăi o felicitare personalizată, iar după plantare, vei primi o fotografie cu copăcelul plantat, purtând eticheta cu numele tău

 

ART. 7. PREMIILE ACORDATE

 

7.1. In cadrul acestei Campanii, Organizatorul ofera ca si premiu plantarea de puieți in colaborare cu Asociatia Mai Mult Verde (costul unui puiet este de 20 lei).

 

7.2. În cadrul Campaniei, Câştigătorii nu pot solicita contravaloarea Premiului în bani.

 

7.3. Refuzul recepționării Premiului de către un Câștigător conduce automat la anularea Premiului, acesta rămânând la dispoziția Organizatorului.

 

 

ART. 8. ACORDAREA PREMIILOR

 

8.1. Organizatorul va acorda Premiile persoanelor câştigătoare în conformitate cu specificaţiile acestui Regulament.

 


8.2. Pentru ca un Câştigător să poată primi Premiul trebuie să îndeplinească simultan următoarele condiţii:

  1. să cumpere produsele Esselte si Leitz participante la promoție și să încarce dovada de achiziție pe site-ul promoțional;
  2. să se înregistreze pe pagina web dedicată Campaniei prin completarea Formularului de participare în perioada 1 Martie 2024 – 30 Mai 2024;
  3. să completeze datele personale corect și complet în Formularul on-line de participare;
  4. să respecte în totalitate condiţiile de participare stipulate în prezentul Regulament;
  5. să fie cetăţean român sau al UE, cu vârsta peste 18 ani.

 

8.3. Data limită pentru revendicarea Premiilor este 30 Mai 2024, ora 23:59, ora României.

 

8.4. Câștigătorii vor revendica Premiul on-line, urmând ca Organizatorul să verifice lista Câștigătorilor lunar, în fiecare zi de luni a primei saptamani din luna până în ora 14:00. Organizatorul se obligă să informeze Câștigătorii în scris (prin e-mail) sau telefonic cu privire la termenul aproximativ de livrare a Premiului în maxim 5 zile lucrătoare de la data validării.

 

ART. 9. LIMITAREA RĂSPUNDERII


9.1. Organizatorul își rezervă dreptul de a lua toate măsurile legale necesare în cazul unei tentative de fraudă a sistemului aplicației on-line în care se va desfășura Campania, unui abuz sau unei acțiuni care ar putea afecta imaginea companiei sau costurile acestei promoții.

 

9.2. Organizatorul nu işi asumă responsabilitatea pentru:

    1. înscrierile efectuate prin alte mijloace decât cele dedicate Campaniei;
    2. înscrierile efectuate greşit / incomplet;
    3. înscrierile efectuate în afara perioadei de desfăşurare a Campaniei;
    4. imposibilitatea unui câștigător de a intra în posesia Premiului;
    5. întârzierile la livrarea / înmânarea premiilor cauzate de prestarea serviciilor pe care le oferă furnizorii acestora: poștă, firmă de curierat etc.;
    6. situațiile în care anumite persoane nu se pot înscrie în Campanie, situații asupra cărora Organizatorul nu deține controlul (de exemplu, dificultăți tehnice care pot afecta funcționarea conexiunilor de internet, incompatibilitatea între un anumit browser de internet și platforma on-line pe care se desfășoară concursul etc.).

 

 

ART. 10. PRELUCRAREA DATELOR PERSONALE

 

10.1. Organizatorul se obligă să respecte prevederile Legii 677/2001 privind protecția datelor personale stocate pe durata campaniei. Astfel, acesta se angajează să păstreze confidențialitatea datelor personale ale participanților/câștigătorilor și să le utilizeze conform prezentului Regulament, Policitii de confidențialitate a companiei și legislației în vigoare.

 

10.2. Prin participarea la Campanie, participanţii îşi dau acordul cu privire la prelucrarea datelor lor cu caracter personal şi cu privire la includerea acestor date in baza de date a Organizatorului pentru primirea de mesaje comerciale, din partea Organizatorului. Data încheierii operaţiunii de prelucrare a datelor cu caracter personal este 31 decembrie 2023.

 

10.3. Prin înscrierea în Campanie, participanţii îşi dau acordul de a comunica direct cu Organizatorul, prin mijloace de comunicare electronică şi telefonică: e-mail, newsletter, telefon.

 

10.4. Prin bifarea casetei ” Da, doresc să mă abonez la Newsletter.” din Formularul de participare găzduit în pagina de Campanie, Participanții își exprimă acordul de a primi din partea Organizatorului comunicări referitoare la acțiuni de marketing, reclamă și publicitate.

 

10.5. Câştigătorilor le poate fi solicitată participarea la acţiuni publicitare ce însoţesc această acțiune sau rezultă în urma campaniei, fară alte obligaţii sau plăţi.

 

 

ART. 11. ÎNTRERUPEREA SAU MODIFICAREA CAMPANIEI

 

11.1. Organizatorul îsi rezervă dreptul de a pune capăt Campaniei anterior datei de 30 Mai 2024, exclusiv în cazul în care, din motive obiective şi independente de voinţa şi controlul Organizatorului, continuarea campaniei nu ar mai fi posibilă. Într-o astfel de situaţie, Organizatorul se obligă să anunţe public încetarea campaniei pe website-ul dedicat Campaniei, https://www.esselte.com/ro-ro/promotions/mai-mult-verde

 

 

11.2. Întreruperea sau modificarea Campaniei va intra în vigoare de la data publicării Actului Adițional autentificat de către Notarul Public pe website-ul dedicat Campaniei.


11.3. Decizia Organizatorului în orice privinţă este finală şi legală pentru toţi Participanţii.

 

 

ART. 12. LITIGII

 

12.1. Eventualele litigii ce pot apărea între Organizator și Participanții la Campanie se vor rezolva pe cale amiabilă, iar în situațiile în care acestea nu pot avea o astfel de finalitate, se va recurge la instanțele competente.

 

12.2. Eventualele reclamații legate de desfășurarea Campaniei sau de procesul de revendicare a Premiilor de către Participanți se vor putea trimite prin poștă către S.C. ESSELTE SALES S.R.L., Str. Gheorghe Ţiţeica, nr. 121 C, Mezanin, Sector 2, 020295, București, sau electronic, la adresa de e-mail romania@acco.com .

 

 

ART. 13. TAXE ȘI IMPOZITE

 

13.1. Organizatorul se obligă să calculeze și să vireze impozitul datorat pentru premiile obținute de către Câștigători în conformitate cu Legea 571/2003 privind Codul Fiscal, Titlu III, Impozitul pe venit. Orice alte obligații de natură fiscală sau de orice altă natură în legătură cu premiile obținute sunt în sarcina exclusivă a Câștigătorilor.

 

13.2. De la data semnării confirmării de primire a premiilor (AWB curier, Proces Verbal de predare/primire etc.) toate cheltuielile aferente premiilor revin Câștigătorilor.

 

13.3. Organizatorul solicită Câștigătorilor date personale precum CNP-ul, pentru a putea identifica persoana câștigătoare și achita taxele aferente.

 

ART. 14. REGULAMENTUL OFICIAL AL CAMPANIEI

 

14.1. Prin participarea la această Campanie, Participanții sunt de acord să respecte și să se conformeze tuturor prevederilor, termenilor și condițiilor incluse în Regulament.

 

14.2. Regulamentul este întocmit și va fi făcut public conform legislației aplicabile din România, prin afișarea pe website-ul oficial https://www.esselte.com/ro-ro/promotions/mai-mult-verde

 

 

14.3. Regulamentul oficial de desfăşurare a Campaniei este disponibil în mod gratuit oricărui solicitant, în perioada 1 Martie 2024 – 30 Mai 2024, prin următoarele mijloace:

 

- pe pagina web dedicată Campaniei , https://www.esselte.com/ro-ro/promotions/mai-mult-verde

- în urma transmiterii unei solicitări scrise pe adresa de e-mail romania@acco.com ;

- la sediul Organizatorului, în Str. Gheorghe Ţiţeica, nr. 121 C, Mezanin, Sector 2, București.

 

Redactat de parte, procesat și autentificat la Societatea Profesională Notarială „POPA MARIANA-TAMARA și ASOCIAȚII”, în 1 (un) exemplar original pentru arhiva biroului notarial si 4 (patru) duplicate, din care 1 (un) exemplar pentru arhiva biroului notarial si 3 (trei) duplicate s-au eliberat partilor.

 

 

           ORGANIZATOR

              ESSELTE SALES S.R.L.

             prin reprezentant legal

 

 

                  _______________________________

                  (nume și prenume)

 

 

                   _________________________________

               (semătura)